Acasă
politică
advertoriale
actualitate
administrație publică
monden
business
economie
cultură
sport
sci-Tech
evenimente
Nu a fost introdusa o sursa
Redacția
961
În localitatea Albești, județul Botoșani, un bărbat de 32 de ani a fost prins sâmbătă, după ce și-a ucis și violat nepoata în vârstă de 8 ani. Individul și-a recunoscut fapta, afirmând că nu a avut intenția de a o omorî pe copilă și dând vina pe consumul de alcool.
Fetița a dispărut vineri seară și a fost găsită moartă la marginea localității Albești. Criminalul, fratele concubinului mamei victimei, a declarat pentru Monitorul de Botoșani că își regretă fapta și că i-a fost milă de copilă. Acesta a mai spus că, realizând că va fi prins de polițiști, s-a întors acasă pentru a se preda, după ce și-a petrecut noaptea în pădure.
Familia copilei și unchiul locuiesc în aceeași curte, dar în case diferite. Vineri seară, părinții au trimis-o pe copilă la unchiul său cu un ceaun, însă fata nu s-a mai întors. Inițial, familia a raportat dispariția ei, iar polițiștii au declanșat operațiunile de căutare, moment în care și unchiul era dispărut. Trupul fetei a fost găsit ulterior în liziera din apropierea locuinței, prezentând urme de violență.
Criminalul a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de ore și urmează să fie audiat de procurori.