Acasă
politică
advertoriale
actualitate
administrație publică
monden
business
economie
cultură
sport
sci-Tech
evenimente
Nu a fost introdusa o sursa
Andreea Filipescu
293
Conflictul din Orientul Mijlociu continuă să afecteze profund viețile a mii de români care s-au stabilit în Israel și Liban. Aceștia trăiesc cu frica constantă de a fi loviți de rachete sau de resturile acestora, care se pot dezintegrat în aer după interceptările sistemelor de apărare. Teama și incertitudinea au devenit parte din rutina lor zilnică, iar poveștile lor sunt pline de emoție și spaimă.
Unii români se adăpostesc la fiecare alarmă în buncare, în timp ce alții au fost nevoiți să se refugieze la sute de kilometri distanță de casa lor. Cu toate acestea, majoritatea preferă să rămână alături de familiile lor, având în vedere că întoarcerea în România nu este o opțiune viabilă pentru mulți. Cerul a fost brăzdat de sute de rachete lansate din Iran, iar imaginile spectaculoase ale interceptărilor de către sistemul antiaerian israelian adaugă un sentiment de apocalipsă în peisajul deja tensionat.
Dr. Cristina Herscovici, medic neonatolog, descrie momentul în care rachetele sunt interceptate: „Arată ca niște stele căzătoare, ca în Războiul Stelelor. Sunt bubuituri cumplite. Nimeni nu poate rămâne neemoționat la așa ceva. Spaima este mare, mai ales când auzi sunetul și simți vibrațiile, chiar dacă sunt anihilate în aer și nu cad aproape de noi.” Această experiență este comună și pentru Andrei Olaru, medic anestezist, care povestește despre zgomotul asurzitor și vibrațiile puternice: „Rachetele au fost interceptate deasupra noastră. Zgomot. Bum puternic. Toată casa s-a zguduit. Am stat în buncăr, ne-am conformat situației.”
Amir Av, un român stabilit în Israel, își amintește cum a simțit impulsul de a ieși din adăpost pentru a privi cerul: „Nu am fost chiar disciplinat și am mai ieșit din adăpost, mă uitam în sus și am văzut toate punctele luminoase. Simți o mânie, o indignare mocnită pentru că n-ai făcut nimic rău și sunt care vor să te distrugă.” Aceasta stare de neliniște este amplificată de alertele frecvente, care uneori îi prind pe oameni pe drum sau pe copii la școală, obligându-i să se adăpostească în grabă.
Situația nu este mai bună pentru românii care trăiesc în Liban. Peste o mie de conaționali se află în zonă și, deși s-au confruntat cu sute de raiduri aeriene și bombardamente împotriva infrastructurii grupării teroriste Hezbollah, mulți amână decizia de a se întoarce în România. Ana Maria Luca, antropolog, observă că românii care au familii printre șiiții libanezi au părăsit deja zona, percepându-se ca fiind ținte ale atacurilor. „Printre suniți și creștini, cred că nu sunt lucrurile simțite atât de puternic. Sigur că există solidaritate, sigur că se ajută, dar nu simt situația de bombardamente, situația de război.”
Printre cei care ajută refugiații libanezi se numără și români. Georgiana Valeria Nabbout, româncă stabilită în Liban, relatează că atacurile au continuat fără încetare: „Anunță de fiecare dată înainte să lovească, ceea ce mi se pare extrem de fairplay.” Acest lucru oferă un oarecare sentiment de siguranță, dar realitatea rămâne extrem de precară.
Ambasadorul Libanului la București a subliniat că soarta românilor care trăiesc alături de familiile lor libaneze depinde în mare măsură de proximitatea lor față de țintele Armatei israeliene. În acest context, diplomații din țările arabe și din Organizația de Cooperare Islamică s-au unit pentru a condamna atacurile Israelului și pentru a-și exprima solidaritatea cu Palestina.
Aceste mărturii ilustrează complexitatea și gravitatea situației în care se află românii din regiune, unde frica și incertitudinea sunt trăiri zilnice.
4o mini