Acasă
politică
advertoriale
actualitate
administrație publică
monden
business
economie
cultură
sport
sci-Tech
evenimente
Nu a fost introdusa o sursa
Andreea Filipescu
772
Un cetățean român a murit și alți doi au fost răniți în Congo, unde o altă persoană, cetățean al unui alt stat, a fost de asemenea rănită, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Incidentul a avut loc pe fondul degradării situației de securitate din această țară. MAE reamintește că pentru Congo există un avertisment de călătorie de nivel 8 din 9 - „Evitați orice călătorie!”.
Ministerul Afacerilor Externe a comunicat că, în contextul deteriorării situației de securitate din Republica Democratică Congo, s-a autosesizat prin intermediul Ambasadei României la Luanda, Republica Angola, după ce au apărut informații privind decesul unei persoane și rănirea altor trei, pe 15 iunie, în apropierea orașului Goma, situat la frontiera cu Rwanda.
Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins de urgență demersuri pe lângă autoritățile din Congo pentru a obține informații oficiale privind cetățenia și identitatea victimelor. „Din informațiile comunicate reprezentanților misiunii diplomatice, a rezultat că persoana decedată și două persoane rănite au cetățenia română, iar cea de-a patra persoană rănită are cetățenia altui stat. Până în prezent, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară. Ambasada României la Luanda menține situația în atenție prioritară și continuă dialogul cu autoritățile congoleze competente”, a precizat MAE.
MAE reamintește cetățenilor români că pentru Congo este valabil un avertisment de călătorie de nivel 8 din 9 - „Evitați orice călătorie!”. Românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Luanda: +244222322234, +244916895720; apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice: +244932131381.