Câmpul magnetic al Planetei Roșii ar fi durat mai mult decât se credea, având un impact major asupra potențialului de viață pe Marte

Câmpul magnetic al Planetei Roșii, despre care se credea că a dispărut cu mult timp în urmă, ar fi rezistat mult mai mult decât estimările anterioare ale oamenilor de știință, având o durată de aproximativ 200 de milioane de ani mai lungă decât se credea. Această descoperire este esențială pentru înțelegerea evoluției planetei Marte, mai ales în contextul existenței apei lichide pe suprafața sa, care ar fi putut fi susținută mult mai mult timp decât s-a anticipat anterior. Într-o cercetare recentă condusă de Sarah Steele și echipa sa de la Universitatea Harvard, cercetătorii sugerează că inversările polilor magnetici ale Planetei Roșii, un fenomen natural în sistemele planetare, ar fi fost cauza unei interpretări greșite privind dispariția câmpului magnetic al lui Marte. În realitate, acest câmp magnetic nu s-ar fi oprit odată cu formarea craterele mari de impact, cunoscute sub numele de bazine, așa cum s-a crezut până acum. Descoperirea unui astfel de fenomen are implicații majore pentru înțelegerea istoriei timpurii a planetei și a condițiilor de pe Marte care ar fi putut sprijini viața în trecut. „Încercăm să răspundem la niște întrebări fundamentale despre cum a ajuns totul să fie așa cum este, chiar și despre motivele pentru care întregul Sistem Solar este așa”, explică Sarah Steele. „Câmpurile magnetice planetare sunt cele mai bune indicii pe care le avem pentru a răspunde la multe astfel de întrebări și una dintre puținele metode prin care putem afla despre interioarele profunde și istoriile timpurii ale planetelor.” În mod tradițional, câmpurile magnetice planetare sunt generate de un fenomen cunoscut sub numele de geodinamic, care are loc în interiorul planetei. În cazul Pământului, nucleul planetei este alcătuit din două părți: un nucleu intern solid și unul extern topit, iar mișcarea acestora, alimentată de căldura provenită din interiorul planetei, creează curenți electrici care induc un câmp magnetic. Pe măsură ce căldura se disipă din nucleul intern solidificat, convecția se oprește, iar câmpul magnetic dispare. Același proces ar fi avut loc și pe Marte, care, având aproximativ jumătate din dimensiunea Pământului, s-ar fi răcit mult mai repede decât planeta noastră. Când geodinamul s-a oprit, Marte a pierdut protecția câmpului său magnetic, iar vântul solar a început să-i „dezmembreze” atmosfera, eliminându-i apă și expunându-i suprafața la radiațiile cosmice. Oamenii de știință credeau că Marte a pierdut complet câmpul magnetic acum aproximativ 4,1 miliarde de ani, în timpul unei perioade în care s-au format mari bazine de impact pe planetă. Aceasta era o perioadă cunoscută sub numele de „bombardamentul târziu al marțianului”, un fenomen în care asteroizii și meteoriții au lovit planeta cu o frecvență ridicată, lăsând în urmă cratere imense. Pe măsură ce rocile care formau aceste bazine se răceau, mineralele feromagnetice care le compuneau se aliniau cu câmpul magnetic existent la acea vreme. Cercetătorii s-au bazat pe faptul că aceste roci nu conțineau dovezi ale unui câmp magnetic puternic în momentul formării lor, concluzionând astfel că Marte nu mai avea câmp magnetic la acea dată. Însă, Steele și echipa sa, inclusiv profesorul Roger Fu de la Harvard, au descoperit o eroare în această interpretare. În 2023, o analiză detaliată a unui meteorit marțian, Allan Hills 84001, care a fost obiectul unor dezbateri intense în anii '90 din cauza presupusei sale conțineri de microfosile, a adus noi dovezi. Cercetătorii au descoperit semne ale unor inversări ale câmpului magnetic, un fenomen în care polii magnetici ai unei planete își schimbă locul. Asemenea inversări se produc și pe Pământ, de obicei la intervale de sute de mii de ani, iar în perioadele de inversare, mineralele feromagnetice nu se mai aliniază într-o direcție stabilă, ceea ce face ca câmpul magnetic să pară „absent”. În realitate, însă, câmpul magnetic continuă să existe, dar cu o direcție schimbată temporar. Această ipoteză a fost întărită prin modele de simulare computerizată, care sugerează că ceea ce părea a fi lipsa unui câmp magnetic pe Marte în perioada formării bazinelor de impact ar fi fost rezultatul unei astfel de inversări, și nu al opririi geodinamului. Conform acestui nou raționament, câmpul magnetic al Planetei Roșii nu s-ar fi oprit acum 4,1 miliarde de ani, ci ar fi continuat să funcționeze cel puțin până acum 3,9 miliarde de ani. „Practic, arătăm că s-ar putea să nu fi existat vreun motiv întemeiat pentru a presupune că dinamul lui Marte s-a oprit devreme”, spune Steele. Aceasta descoperire are implicații semnificative, mai ales când vine vorba despre condițiile care ar fi putut sprijini viața pe Marte. Cu câmpul magnetic protejându-l de vântul solar și radiațiile cosmice, Marte ar fi avut un mediu mult mai favorabil vieții decât se credea anterior. În perioada în care acest câmp magnetic a persistat, suprafața Planetei Roșii ar fi fost probabil acoperită de apă, așa cum sugerează dovezile obținute de roverele NASA. Aceste condiții ar fi permis dezvoltarea vieții microbiene pe Marte, care ar fi putut evolua în siguranță în prezența apei lichide, fără a fi distrusă de radiațiile periculoase. Mai mult decât atât, această nouă viziune asupra câmpului magnetic marțian poate avea implicații și pentru înțelegerea pierderii atmosferei planetei. Dacă câmpul magnetic al lui Marte a persistat mai mult, atunci pierderea atmosferei ar fi început mai târziu decât se credea inițial. Aceasta poate duce la o revizuire a cronologiei schimbărilor climatice pe Marte, oferind noi perspective asupra modului în care condițiile de pe planetă s-au schimbat de-a lungul timpului. Sonda MAVEN a NASA continuă să monitorizeze acest fenomen, iar cercetările ulterioare vor ajuta la estimarea mai precisă a ratei pierderii atmosferei și a apei, oferind un tablou mai clar al evoluției climatice marțiene.